Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, miercuri, la sediul PDL, că obectivul său este ca Inițiativa de Centru-Dreapta, condusă de el, să încheie o alianță electorală înregistrată până la alegerile parlamentare „cu toate forțele politice care sunt interesate ca în țară să existe lege și ordine”.
„Vom avea o alianță, este obiectivul meu, înregistrată electoral până cel puțin la alegererile parlamentare. Totul depinde de felul în care decurg lucrurile pe scena politică”, a precizat Mihai Răzvan Ungureanu.
Întrebat dacă va încheia o alianță cu PDL, Ungureanu a spus: „Cu toate forțele politice care sunt interesate ca în aceatsă țară să existe și lege și ordine”.
Ungureanu a făcut această declarație după ce a avut o întâlnire cu liderii PDL la sediul formațiunii.
El a mai precizat, întrebat dacă a discutat despre o eventuală candidatură a sa la președinție, că nu se pune problema aceasta și deocamdată se gândește ce este de făcut „în termenul de 29 iulie”.